�
Judeţul Braşov este situat în regiunea Transilvania, cu reşedinţa de judeţ la Brașov. Judeţul încorporează în interiorul graniţelor sale cele mai multe dintre „terenurile” medievale precum Ţara Bârsei şi Făgăraş.
Partea de sud cuprinde Munţii Carpaţi (Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Orientali), cu Munţii Făgăraş, Munţii Bucegi, Munţii Piatra Mare, Piatra Craiului şi Masivul Postăvarul. În partea de est se afla Depresiunea Braşov, iar în partea de vest se află valea Oltului. Între ele există Munţii Peeşani. Partea de nord şi de vest a judeţului este străbătută de râul Olt.
Braşov conţine unele dintre cele mai atractive destinaţii turistice din România. Principalele obiective turistice din judeţ sunt: Oraşul Braşov, staţiunea de munte Poiana Braşov, Staţiunea montană Predeal, Bran, cu castelul adesea menţionată ca şi castelul lui Dracula, Munţii Făgăraş. Cetăţile medievale din Făgăraş şi Râşnov, Bisericile Fortificate din satele săseşti din zona Ţara Bârsei.
Situată la o altitudine de 960 de metri, staţiunea climaterică Pârâul Rece, face parte din oraşul Predeal, şi este denumită „staţiunea elevilor şi studenţilor”. Aceasta este cel mai...
Situat la poalele munţilor Bucegi şi Piatra Craiului, satul Şirnea oferă nişte privelişti spectaculoase, fiind un loc liniştit, relaxant, fiind punctul de plecare spre numeroase destinaţii importante....
Situat la o distanţă de 18 km de Braşov, localitatea staţiune climaterică Timişu de Sus stă la baza a doi masivi care domină peisajul înconjurător, Postăvarul şi Piatra Craiului. Locul este...
Situat la ieşire din Zărneşti, Plaiul Foii este situat la poalele muntelui Piatra Craiului. Zona oferă numeroase locuri de cazare şi facilităţi diverse, fiind un punct de plecare pentru numeroase trasee...
Situat în partea de sud a juteţului Braşov, localitatea Timişu de Jos se află situat pe DN1, la ieşirea spre Bucureşti. Zona dispune de numeroase peisaje, fiind renumită pentru atmosfera sa pitorească,...
Satul Purcăreni este localizat în judeţul Braşov, numele său venind de la renumele locuitorilor crescători de porci din zonă, care aprovizionau cetatea Braşov cu carne. În 1387 a avut loc prima...
După Moieciu de Jos, satul Peştera este situat la o altitudine de 1000m, situat la baza munţilor, într-un peisaj natural ce-ţi taie respiraţia. De aici se pot vedea vârfurile albe ale munţilor...
Cu o suprafaţă de 9460 de hectare, comuna Poiana Mărului a fost reântregită în anul 1968, atunci când au fost alipite comunele Sinca Nouă şi Pltin. Principala activitate a zonei este...
Componentă a comunei Hărman, la limita cu judeţul Covasna, Podu Olt este un sat situat în partea de est a judeţului Braşov. Satul este încadrat într-un peisaj deosebit cu o floră specifică...
Zărneşti (în germană: „Molkendorf” sau „Zernescht” şi maghiară: „Zernest”) este un oraş în judeţul Braşov, Transilvania, România, cu o populaţie de 21681...